Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subvenţiile pe păşuni, furate de la fermieri

Publicat in Adevarul, luni 30 aprilie 2012 ·

Crescătorii de animale îi acuză pe primarii comunelor că sustrag banii europeni destinaţi fermierilor în vederea întreţinerii pajiştilor.

Încă de când România este membră a Uniunii Europene, mai exact din 2007, crescătorii de animale pot obţine o subvenţie despre care s-a vorbit extrem de puţin: pe lângă ajutorul per capita, de câţiva euro pe an, există şi ajutorul pentru păşunat, cuprinse între 150 şi 300 de euro pe an.

Deşi pare greu de crezut, dacă ai o vacă poţi obţine până la 300 de euro pentru a-i asigura păşunatul, iar dacă în sat sunt mai puţine vaci decât necesarul pentru a acoperi întreaga suprafaţă disponibilă, atunci poţi primi chiar mai mult. Numai că această subvenţie, fiind o necunoscută la nivelul fermierilor, este accesată - de cele mai multe ori, fraudulos - de către „băieţii deştepţi" din primăriile comunelor. „Adevărul" vă prezintă mecanismul prin care este posibilă această fraudă care la nivel naţional ia proporţii de ordinul sutelor de milioane de euro pe an.

Fals în acte şi cheltuieli fictive

În primul rând, pentru ca fermierul care deţine animalele să acceseze subvenţia pentru păşunat el trebuie să se adreseze primăriei locale, iar aceasta să-i desemneze parcela aferentă din islazul comunal.

Având parcela desemnată, fermierul se adresează Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) şi obţine subvenţia necesară pentru întreţinerea ei - desţelenit, cosit, irigat etc. Subvenţia se acordă pe Unitatea de Vită Mare (UVM), care e echivalentă cu o vacă sau 6 oi, un cal sau 6 capre, fiecărei UVM revenindu-i între 0,7 şi 1 hectar, iar la hectar se dau între 150 de euro la câmpie şi 300 de euro la munte. În mod firesc, dacă la o primărie nu se înregistrează cereri de subvenţie astfel încât să se acopere întreaga suprafaţă disponibilă, atunci restul de suprafaţă îi revine spre administrare, iar banii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°