Cancerul pancreatic, chiar in forme agresive, poate fi tratabil, gratie unor noi descoperiri. Daca o gena este activata la nivelul celulelor canceroase, ceea ce se poate face cu unele medicamente aflate deja in teste, se opreste evolutia bolii.
Cancerul pancreatic este una dintre cele mai letale forme de cancer, mai putin de o persoana din cinci fiind inca in viata la un an de la diagnostic, relateaza BBC.
In cadrul unui studiu realizat in Marea Britanie, pe cobai care sufereau de cancer pancreatic, s-a aratat ca in multe cazuri o gena care ar fi trebuit sa opreasca dividerea celulelor canceroase nu era activa. Gasirea unui medicament care sa activeze gena USP9x ar insemna oprirea evolutiei bolii, spun cei implicati in cercetare.
Deja medicamente care sa tinteasca aceasta gena se afla in teste, se mentioneaza intr-un raport publicat de jurnalul Nature.
Adesea, gena este complet functionala, insa are de suferit de pe urma unor proteine si chimicale care o dezactiveaza, mai spun cei implicati in studiu.
Gena depistata la soareci se gaseste si functioneaza in acelasi fel si la om, vestea dand sperante bolnavilor de cancer pancreatic.
Cancerul pancreatic, chiar in forme agresive, poate fi tratabil, gratie unor noi descoperiri. Daca o gena este activata la nivelul celulelor canceroase, ceea ce se poate face cu unele medicamente aflate deja in teste, se opreste evolutia bolii.
Cancerul pancreatic este una dintre cele mai letale forme de cancer, mai putin de o persoana din cinci fiind inca in viata la un an de la diagnostic, relateaza BBC.
In cadrul unui studiu realizat in Marea Britanie, pe cobai care sufereau de cancer pancreatic, s-a aratat ca in multe cazuri o gena care ar fi trebuit sa opreasca dividerea celulelor canceroase nu era activa. Gasirea unui medicament care