Manchester City a câştigat aseară cel mai aşteptat derby din Premier League din ultimii ani, 1-0 cu Manchester United, şi a făcut rocada cu rivala locală. Cu două etape înainte de final, “cetăţenii” au trecut pe primul loc, la golaveraj! Primul titlul pentru City după 44 de ani e la doi paşi.
“Cel mai important derby din cariera mea”, cum l-a caracterizat Ferguson, a fost început de tehnicianul scoţian cu o echipă de start care arăta parcă cu una folosită în meciurile din deplasare. Dar din Liga Campionilor, şi nu din Premier League. Dincolo, Mancini a mers pe principiul că echipa câştigătoare nu se schimbă şi a început cu aceiaşi oameni care i-au adus victoria etapa trecută pe „Molineaux”, 2-0 cu Wolverhampton.
Kompany, decisiv
Era „derby-ul derby-urilor” şi pentru City, „condamnată” să câştige pentru a pentru a spera la titlu. Un egal sau o înfrângere erau echivalente cu un dezastru, mai ales că United avea avantajul programului în ultimele două etape. „Diavolii” au încercat să-i ia tare pe “cetăţeni” şi au controlat primul sfert de oră, dar gazdele au apoi la cârma partidei. Aguero (23) a irosit cea mai mare ocazie, un vole din unghi, de la 10 metri, trimis mult peste poarta lui De Gea, sub privirile socrului Maradona, aflat în tribunele din „Etihad” şi cam atât. City a presat, dar elevii lui Ferguson au rezistat cu brio. Până în prelungirile primei reprize, când lacătul derby-ului a fost deblocat de o fază fixă. Smalling l-a pierdut la un corner pe Kompany, iar căpitanul lui City şi-a condus coechipierii în avantaj la cabine, cu o lovitură de cap din 6 metri. Statistica înclina spre City. Din 17 partide în care au condus la pauză în acest sezon, „cetăţenii” au încheiat învingători în 16 ocazii!
United n-a arătat însă în partea secundă că e capabilă să deturneze soarta derby-ului. Şi poate a titlului. Fergu