"Viaţa mea nu s-a schimbat aşa lin, am avut lupte, nu am fost aşa hotărâtă să o schimb imediat, dar Dumnezeu m-a zguduit destul de bine încât să înţeleg anumite lucruri. Scopul vieţii este mântuirea", a declarat Laura pentru "Drept la Ţintă".
Aceasta a făcut numeroase vizite la Ierusalim, pământul sfânt, care au ajutat-o să îşi deschidă ochii spre minunile puterii lui Dumnezeu.
"Am simţit harul, prezenţa lui Dumnezeu, am văzut minunile care se întâmplă acolo cu ochii mei. Am simţit prezenţa lui la Sfântul Mormânt. Intri acolo şi trăieşti lucruri care nu au nicio logică pămânească. Ieşi din timp, asta este senzaţia", a mai adăugat aceasta.
De când şi-a dat seama de calea pe care trebuie să o urmeze în viaţă, actriţa a renunţat la mai multe roluri care i-au fost oferite, nefiind dispusă să apară în nicio scenă nud.
"Eram dezorientată şi am refuzat multe roluri, mă temeam de anumite scene care mi se păreau cam deochiate", a mărturisit Laura Vasiliu, care nu ar juca niciodată o scenă nud.
"Viaţa mea nu s-a schimbat aşa lin, am avut lupte, nu am fost aşa hotărâtă să o schimb imediat, dar Dumnezeu m-a zguduit destul de bine încât să înţeleg anumite lucruri. Scopul vieţii este mântuirea", a declarat Laura pentru "Drept la Ţintă".
Aceasta a făcut numeroase vizite la Ierusalim, pământul sfânt, care au ajutat-o să îşi deschidă ochii spre minunile puterii lui Dumnezeu.
"Am simţit harul, prezenţa lui Dumnezeu, am văzut minunile care se întâmplă acolo cu ochii mei. Am simţit prezenţa lui la Sfântul Mormânt. Intri acolo şi trăieşti lucruri care nu au nicio logică pămânească. Ieşi din timp, asta este senzaţia", a mai adăugat aceasta.
De când şi-a dat seama de calea pe care trebuie să o urmeze în viaţă, actriţa a renunţat la mai multe roluri care i-au fost oferite, nefiind dispusă să apară în nicio scenă nu