Desemnată, recent, cea mai bună actriţă, ea recunoaşte că premiul nu o ajută. Sursa: VLAD STĂNESCU
Când Mariana Mihuţ urcă pe scenă, sala din Teatrul Bulandra este plină. Spectatorii îşi cumpără biletele în avans, ca să poată să râdă sau să plângă la piesele ei. Recent, a fost desemnată din nou "Cea mai bună actriţă", de către UNITER.
Evz: Cum influenţează un premiu UNITER cariera unui actor?
Mariana Mihuţ: În niciun fel, pentru că este vorba de teatru. Poate că un premiu Oscar ridică ştacheta şi prestigiul, evident, al unui actor american. Un premiu UNITER sigur că este o recunoaştere mai ales a calităţii muncii mele, dar nu mă ajută cu nimic a doua zi la spectacol. O iau tot de la zero de fiecare dată. De fapt, teatrul de asta este unic şi minunat, pentru că o iei întotdeauna de la zero. Niciodată un spectacol nu seamănă cu celălalt. Practic sau tehnic, un premiu nu mă ajută. Ba din contră, se gândeşte lumea "ia să vedem, ce a avut actriţa asta de i-au dat ăştia premiu?". Şi este şi firesc pentru că tocmai, repet, este vorba despre teatru.
În trecut, nominalizările la premiile UNITER au generat şi plângeri. Dumneavoastră sunteţi mulţumită?
Nu foarte mulţumită, pentru că ideea acestui spectacol şi realizarea lui se datorează unui foarte mare regizor şi unui foarte bun prieten de-al nostru, Yuriy Kordonsky. Pentru că a apărut cu două spectacole – eveniment în festival. Cu al nostru nu a apărut, dar ar fi meritat să apară şi „Îngropaţi-mă pe după plintă”. Cred că ar fi fost normal să fie nominalizat şi pentru regie. Iată că spectacolul de la Sibiu a luat premiu şi e tot spectacolul lui Kordonsky, dar el nu apare ca nume la nominalizări. Poate că sunt eu subiectivă, dar un om atât de deosebit şi un artist atât de deosebit cum este Kordonsky, care să vină de drag, pentru că iubeşte actorii români, e un lucru mai rar. Şi
