Uniunea Europeană lucrează la un plan de creştere care are în vedere investiţii de 200 de miliarde de euro în infrastructură, energie verde şi înaltă tehnologie, informează cotidianul spaniol El Pais, care citează surse neoficiale europene, preluat de Agerpres.
Bruxellesul pregăteşte un fel de Plan Marshall, o îngrijorătoare referire istorică şi care în ultimele luni apare chiar şi în documentele oficiale ale Uniunii şi care oferă o idee cu privire la starea de sănătate a economiei continentului, notează El Pais în ediţia de ieri. Bruxellesul intenţionează să implice sectorul privat în punerea în aplicare a planului său pentru a obţine creştere fără a spori însă datoria partenerilor europeni.
Rebeliunea împotriva austerităţii germane are deja un nume, Pactul pentru Creştere, sau chiar Agenda pentru Creştere, aşa cum a numit-o la sfârşitul săptămânii trecute însăşi cancelarul german Angela Merkel, care a adoptat acum una dintre ideile candidatului socialist la scrutinul prezidenţial din Franţa, François Hollande: folosirea Băncii Europene de Investiţii (BEI) drept platformă pentru a spori investiţiile, a crea locuri de muncă şi a produce creştere economică.
Opțiuni pentru a combate austeritatea
La următorul summit european, care va avea loc la începutul lunii mai, după alegerile din Franţa, Comisia Europeană va prezenta o serie de opţiuni care includ capitalizarea BEI, recurgerea la artificii financiare pentru a demara proiecte sau chiar crearea unei agenţii europene pentru infrastructură.
Uniunea Europeană are în calcul două opţiuni. Cea mai rapidă este să ceară bani de la ţările membre pentru a injecta 10 miliarde în BEI. Această instituţie, creată în urmă cu peste jumătate de secol pentru a finanţa proiecte europene, riscă să-şi piardă nota maximă din partea agenţiilor de rating. În plus, BEI şi-a redus împrumu