Londra se pregătește intens pentru Olimpiada pe care o va găzdui din 27 iulie. Intenția ministerului Apărării de a amplasa pe acoperișurile clădirilor rezidențiale adevărate baze militare, cu soldați și rachete sol-aer, nu pare să fie pe placul londonezilor. Sursa: REUTERS
Ministerul Apărării din Marea Britanie susține însă că măsura face parte din planul de combatere a unui eventual atac terorist pe durata Olimpiadei.
Locuitorii cartierului rezidențial Bow au primit de curând la cutia poștală fluturași în care Ministerul Apărării îi anunță că pe acoperișul clădirii în care locuiesc, Lexington Building Water Tower, vor fi amplasate rachete sol-aer care pot doborî avioane de la o distanță de 5 kilometri și al căror scop este prevenirea unui atentat terorist în timpul Jocurilor Olimpice, informează Russia Today.
”Acest loc a fost ales pentru că este situat lângă Parcul Olimpic și oferă o priveliște execelentă asupra zonei și asupra cerului, deasupra Parcului Olimpic, se spune în fluturașii trimiși londonezilor.
În paralel, în această săptămână, la Londra vor avea loc mai multe exerciții militare, la care vor participa sute de militari, marinari și polițiști, pentru a testa planul de securitate, în valoare de 1,2 miliarde de euro.
Parcul Olimpic se află în estul Londrei și va găzdui majoritatea evenimentelor sportive care vor începe la 27 iulie.