Inventatorul cardului cu microcip, Roland Moreno, a murit duminică la Paris. Bărbatul în vârstă de 66 de ani a făcut o avere cu ajutorul cardurilor care au deschis porţile pentru cartelele SIM şi tehnologia plăţilor fără introducerea codului PIN de pe cardurile bancare, informează AFP.
Moreno s-a născut pe 11 iunie 1945 la Paris şi a fost un autodidact pasionat de electronică. În 1972, el a înfiinţat compania Innovatron, care a emis brevete care aveau la bază cardul cu microcip. Prima versiune a fost prezentată în 1974, iar în următorii cinci ani Moreno a depus alte 45 de brevete.
Cu toate acestea, compania sa a intrat în mari probleme financiare din cauza faptului că, după 20 de ani, brevetele au intrat în domeniul public.
Inventatorul a anunţat în 2000 că oferă un milion de franci elveţieni persoanei care reuşi să pirateze un card cu microcip într-un interval de trei luni, scrie Mediafax. Pariul a fost câştigat de francez, care a rămas cu banii în buzunar.
În prezent, Innovatron comercializează licenţe pentru un program de NFC (Near Field Communication), numit Calypso. Acesta a fost implementat în transportul public din Paris.
Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI