Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă stea în galaxia Oltchimului

Publicat in Curierul de Valcea, luni 30 aprilie 2012 ·

• una dintre cele mai bune marcatoare ale Ligii Campionilor din acest sezon vine în România! Alexandrina Barbosa a semnat cu Oltchim!

Oficialii multiplei campioane a României au reuşit un nou transfer răsunător în handbalulul feminin european. Chiar dacă era dorită de mai multe cluburi, portugheza Alexandrina Cabral Barbosa a ales să revină în ţara noastră. După două sezoane în care a evoluat pentru Rulmentul Braşov (între 2008-2010) iberica în vârstă de 26 de ani a decis să încerce o nouă experienţă românească. Principalul argument care a asigurat succesul Oltchimului pentru obţinerea preţioasei semnături a fost reprezentat de intenţiile mai serioase ca niciodată pe care echipa de la poalele dealului Capela le manifestă pentru câştigarea trofeului suprem în handbalul feminin european – Liga Campionilor. De altfel, unul dintre cele mai importante motive care au determinat-o pe portugheză să plece de la Braşov în anul 2010 (şi să aleagă formaţia spaniolă Itxako Navarra pentru alte două sezoane) a fost tocmai cel legat de marea performanţă, lusitana dorindu-şi foarte mult acelaşi trofeu în palmares. Barbosa se va alătura din sezonul următor franţuzoaicelor Allison Pineau şi Amandine Leynaud în echipa de vis a Oltchimului.

Sper să câştig Liga Campionilor

Proaspăt devenită „chimistă" cu acte în regulă, Alexandrina Barbosa a declarat următoarele:„Sunt foarte bucuroasă că mă întorc în România. Cunosc jucătoarele, ştiu nivelul şi sunt foarte nerăbdătoare să îmbrac tricoul Oltchimului”(…)„După ce am decis să părăsesc Itxako, am fost căutată de mai multe formaţii. Am ales Oltchim pentru că mi-a plăcut proiectul, ştiu nivelul şi aspiraţiile de acolo. E o nouă provocare pentru mine şi sper să câştig Liga Campionilor. Cred că prin muncă, răbdare şi mult efort, Oltchim îşi va realiza dorinţa, deoarece are potenţial şi valorile necesare”. • una dintre cele mai bun

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 36 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 48 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 33 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/4°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°