Românii sunt în topul consumatorilor de cartofi, în Europa doar polonezii depăşindu-i la cantitatea medie consumată anual.
Astfel, anul tecut, românii au consumat în medie 98,2 kilograme, dar Polonia deţine supremaţia cu un consum de 115,8 kilograme în 2011. În top mai intră Portugalia cu 91,5 kilograme, Germania cu 64,4 kilograme, Franţa cu 45,9 kilograme şi Italia cu 44,1 kilograme.
Românii mănâncă în primul rând cartofi autohtoni, producătorii agricoli din ţara noastră obţinând anul trecut o producţie de cartofi de 4,11 milioane tone. Acestei cantităţi i se adaugă importurile.
„Cartofii româneşti sunt de foarte bună calitate pentru că nu au încărcătura de reziduuri chimice precum produsele din import, din simplul motiv că nu avem posibilităţile financiare la nivelul fermierilor din Vest, nivelul de chimizare fiind foarte scăzut”, a spus preşedintele Federaţiei Naţionale „Cartoful” din România, Ioan Benea.
Cu toate acestea, în supermarketuri se vând cu predilecţie cartofi din import pentru că, spune Benea, deşi în ultimii ani o parte din cultivatorii de cartofi au accesat fonduri europene şi au investit şi în instalaţii de spălare, ambalare a cartofului pentru consum, foarte puţini au acces la hipermarketuri.
Cartofii româneşti sunt de calitate mai bună, potrivit şefului FNCR, iar cumpărătorii ar trebui să ştie că diametrul cartofilor buni de consum nu trebuie să depăşească dimensiunea de opt centimetri, deşi din import sunt aduşi cu precădere doar cartofi de dimensiuni mult mai mari.