Echipa de juniori B a clubului CF Liberty a încheiat victorioasă parcursul din play-off-ul Seriei a VII-a din cadrul Campionatului Naţional, după ce s-a impus duminică la Paleu, în faţa celor de la FC Bihor cu scorul de 2-1.
La pauză, în jocul care a contat pentru ultima etapă rezultatul era egal, 1-1, elevii lui Halasz au deschis scorul prin Moldovan. În minutul 37 însă, la o nesincronizare între fundaşii centrali ai echipei Liberty şi portarul Anca, orădenii au profitat şi au restabilit egalitatea.
În partea a doua a confruntării, echipa oaspete a reuşit golul victoriei prin Mladonizcki, dar pe lângă acesta, Liberty a mai irosit alte trei situaţii clare de a înscrie.
În clasamentul seriei, la sfârşitul play-off-ului, CF Liberty a ocupat, de departe, prima poziţie, cu 36 de puncte şi s-a calificat pentru turneul zonal.
Pe locul II s-a clasat Poli Timişoara, cu 32 de puncte, iar pe poziţia a III-a a încheiat FC Bihor, cu 21 de puncte.
În meciul de la Paleu, tehnicianul Halasz Laszlo a trimis în teren de la început echipa: Anca-Trip - Chiş. Tolan, Boneta, Asandului - Cheţan, Moldovan, Szilagyi - Mureşan, Mladonizki şi Marcu. Pe parcurs au mai intrat însă şi: Puşcaş, Dragoş şi Gabor.
"Am terminat play-off-ul cu fruntea sus, cu un joc bun în compania unui adversar bun. Jocul acesta ne dă încredere pentru ceea ce urmează. Îmi felicit absolut toţi jucătorii pentru prestaţia avută pe parcursul sezonului", a declarat, la finalul jocului, antrenorul Halasz.
Calificată de pe primul loc în Seria a VII-a, echipa Liberty va juca la turneul zonal cu LPS Sebeş (locul I în Seria a V-a), CFR Cluj (locul II în Seria a VIII-a) şi Academia "Gică Popescu (locul II în Seria a VI-a).
Echipa de juniori B a clubului CF Liberty a încheiat victorioasă parcursul din play-off-ul Seriei a VII-a din cadrul Campionatului Naţional, după