Titus Corlăţean (Justiţie), Călin Popescu-Tăriceanu (Externe) şi Florin Georgescu (Finanţe) au fost câteva dintre numele propuse pentru a face parte din Guvernul Ponta.
Victor Ponta şi Crin Antonescu au avut, ieri, mai multe runde de discuţii pe tema componenţei Executivului USL, care va avea 16 ministere şi patru miniştri delegaţi. Cele două partide mari, PNL şi PSD, îşi vor împărţi paritar funcţiile. Negocierile s-au dovedit extrem de serioase, în încercarea de a împăca mai multe obiective. Victor Ponta are nevoie să păstreze o relaţie bună atât cu Crin Antonescu, cât şi cu propriul partid. În plus, noul Executiv trebuie să fie unul cu care USL să poată defila în faţa alegătorilor, într-un an electoral.
Din acest motiv, Victor Ponta a renunţat la ideea de a-l păstra în Guvern pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în condiţiile în care Crin Antonescu a cerut explicit ca în noul Executiv să nu rămână niciun ministru din Guvernul Ungureanu.
Pentru a rezolva problema, liderii USL au păstrat Justiţia în parohia PSD, propunându-l pentru această funcţie pe senatorul Titus Corlăţean, au afirmat surse liberale. În schimb, liberalii au preluat Ministerul Externelor, pe care trebuia să îl deţină iniţial Corlăţean, de la PSD, şi vor să îi propună această funcţie lui Călin Popescu Tăriceanu.
Surprizele negocierilor de ieri
„Rocada" dintre cele două partide rezolvă şi alte probleme decât neînţelegerea din jurul lui Cătălin Predoiu. Ponta dă un semnal în exterior că nu îl nominalizează la Justiţiei pe Dan Şova, autorul unor declaraţii controversate. Pe de altă parte, Antonescu dă un semnal în interiorul PNL că la guvernare pot avea acces şi adversari ai săi din partid.
Citeşte şi
EDITORIAL DE SABIN ORCAN
Bancul anului: Şova la Justiţie
Din Cabinetul Ungureanu va supravieţui un singur ministru. Este vo