Câțiva prieteni și-au exprimat părerea că, la noi, statul îi urăște pe cetățeni. Nu contează dacă au dreptate sau nu. Contează doar că unor cetățeni ai acestei țări le trece prin cap că în timp ce ei muncesc pentru binele lor și al familiilor lor, și astfel pentru țara lor, statul îi urăște. Nu știu dacă sunt mulți cei care gândesc astfel. Dar dacă este în mintea multora, acest gând va submina încrederea în instituții.

Pot fi multe cauze pentru acest gând, fiecare plătitor de impozite putând avea motivele lui. În opinia mea, cauza profundă stă în atitudinea legiuitorului față de cetățean. Aceasta se transferă în spiritul diverselor legi, pe care cetățenii îl înțeleg atunci când efectele legilor ajung la ei. În multe cazuri, ceea ce ajunge la cetățean pare să fie ostilitate și ură. Ce altceva să înțeleagă cetățeanul când, din cauza unor legi în care de multe ori joacă rolul de vânat, el pierde bani, timp și încredere?

Pentru a fi mai clar, dau două exemple. Primul exemplu privește modul în care o persoană fizică este sancționată dacă circulă pe drumuri naționale fără rovinietă. În funcție de mașină, sancțiunile sunt mai mari sau mai mici, dar nu mai mici de 250 de lei. În această sancțiune este cuprinsă și valoarea unei roviniete pe 12 luni.

Cu toate acestea, sancțiunea se aplică și dacă treci de mai multe ori pe zi prin dreptul camerei de supravechere și, între timp, nu ți-ai cumpărat rovinietă. Este celebru cazul călugăriței care a primit 250 de amenzi. Aici se vede disprețul statului față de cetățean. Legiuitorul ar fi putut să aleagă să îl protejeze pe cetățean, precizând în lege că din banii pe prima sancțiune, îi cumpără acestuia o rovinietă pe 12 luni. Cetățeanul ar fi remarcat că statul sancționează nerespectarea legii și, prietenește, previne repetarea încălcării ei. Așa ar face un stat care îl respectă pe cetățean.

Dar nu, legiui