Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece pentru Săpunaru!

Publicat in Adevarul, luni 30 aprilie 2012 ·

Fotbalistul român şi-a adăugat un nou titlu de campion cu FC Porto, cucerind deja 10 trofee cu echipa lusitană în doar patru sezoane.

Fiesta pe Dragao a venit mai repede decât preconizau fanii alb-albaştrilor. Remiza Benficăi pe terenul lui Rio Ave a făcut-o campioană pe Porto cu două etape înainte de finiş. Vestea i-a scos în stradă instantaneu pe fanii lui Porto, după care petrecerea s-a mutat pe Estadio do Dragao, unde jucătorii au cântat alături de suporteri. Cu Săpunaru printre cei mai „vocali" jucători, „dragonii" au celebrat al doilea titlu consecutiv şi al 26-lea din istorie. Medaliile şi trofeul vor ajunge duminică pe stadionul alb-albaştrilor, când Porto va întâlni o altă rivală, pe Sporting Lisabona, în penultima etapă.

În iarnă era „exilat"

Pentru Cristi Săpunaru, sezonul actual nu a fost numai lapte şi miere. Accidentat în noiembrie, fundaşul dreapta român a fost apoi ignorat preţ de trei luni de antrenorul Vitor Pereira. „Cine răspunde exigenţelor mele la antrenamente şi la jocuri face parte din lot. Cine nu, rămâne afară. Regula e valabilă şi pentru Săpunaru", afirma tehnicianul lusitan în ianuarie. A fost perioada în care zvonurile unui transfer al românului prindeau tot mai mult contur, Beşiktaş, Lazio sau un nou împrumut la Rapid fiind variantele cele mai des pronunţate.

Cum nicio astfel de opţiune nu s-a concretizat, lui Săpunaru nu i-a rămas decât să tacă, să înghită şi să meargă mai departe mai responsabil şi mai implicat la antrenamente. Schimbarea de comportament l-a readus în atenţia lui Pereira, care a admis la sfârştul lui februarie că Săpunaru „este disponibil, se pregăteşte bine şi face parte din planurile echipei". Fundaşul a devenit stăpân pe flancul drept în returul sezonului, aducându-şi partea sa de contribuţie la traiectoria ascendentă a „dragonilor" din 2012. Omul decisiv pentru Porto a rămas brazilianul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România în această dimineață!

Ziua Constanta acum 32 minute
În dimineața zilei de 13 aprilie 2025, la ora 07:21:22 (ora locală a României), un cutremur de mică magnitudine a fost înregistrat în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea. Cutremurul a avut o magnitudine de ml 2.2 și s-a produs la o adâncime de

SUA solicită Ucrainei controlul unei conducte cruciale care transportă gaz rusesc

News.ro acum o ora
Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina, folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa, potrivit unor rapoarte, într-o mişcare descrisă ca fiind un şantaj colonial, relatează The Guardian. Oficiali americani şi uc

Evanghelia de Duminică: Intrarea Domnului în Ierusalim – Tristețe de Florii?

NapocaNews acum 19 minute
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană – 13 Aprilie 2025

Două rachete israeliene au lovit un spital din Gaza. Momentul în care pacienții au fost evacuați, filmat VIDEO

HotNews acum o ora
Două rachete israeliene au lovit duminică dimineaţă clădirea principală a Spitaluuil Baptist Arab Al-Ahli din Gaza, provocând distrugeri. Imagini de la fața locului arată momentul în care pacienții au fost evacuați pe paturi de spital mobile, potriv

Horoscop pentru duminică, 13 aprilie 2025. Ce ne rezervă astrele de Florii

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec În relațiile parteneriale intervin modificări in zilele acestui weekend. Probabil că îți schimbi deciziile privitoare la actiunile comune plănuite mai demult cu partenerul de viata sau, intr-o relatie profesionala apar informații noi care răs

Negocieri nucleare cu Iranul în Oman: Casa Albă salută „un pas înainte”

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au salutat „un pas înainte” şi discuţii „foarte pozitive şi constructive” la finalul reuniunii rare de sâmbătă privind programul nuclear iranian, după ameninţările preşedintelui Donald Trump de a recurge la o operaţiune militară în lip

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 10 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 11 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 12 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Un test de sânge ar putea detecta boala Parkinson înainte de apariţia simptomelor

News.ro acum 2 ore
Cercetătorii au dezvoltat un test de sânge simplu şi „rentabil”, capabil să detecteze boala Parkinson cu mult înainte de apariţia simptomelor, conform unui studiu, citat de The Guardian. Aproximativ 153 000 de persoane suferă de Parkinson în Marea B

Vremea

București
acum

dum.

7°/19°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

5°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

dum.

3°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

7°/21°
Timisoara
acum

dum.

5°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°