Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extinderea cancerului pancreatic poate fi stopată: O genă inactivă, cheia întregului proces

Publicat in Antena 3, luni 30 aprilie 2012 ·

Tumorile pancreatice agresive ar putea fi tratate cu o nouă clasă de medicamente, susţin specialiştii în oncologie din Marea Britanie, scrie BBC.

Cancerul pancreatic este, la ora actuală, unul dintre tipurile de cancer cu mortalitatea cea mai mare. Mai puţin de una din cinci persoane care suferă de această formă de cancer se mai află în viaţă la un an de la diagnosticare.

Un studiu recent, publicat în revista Nature, vine să demonstreze că, la nivelul genelor afectate, există o genă a cărei activitate a fost inactivată.

Studii efectuate pe şoareci au arătat că gena numită USP9x, care în mod normal are rolul de a împiedica celulele să se dividă în mod necontrolat, este inactivată de unele celule canceroase pancreatice.

Deşi gena nu suferă mutaţii, proteinele şi alte substanţe chimice se ataşează de ea şi o dezactivează. Ulterior, studiile au demonstrat că acest fenomen legat de UPS9x se produce şi la oameni.

"Prin testele de laborator am reuşit să demonstrăm că problema nu era la nivelul codului genetic, ci al de la suprafaţa ADN-ului, care au rolul de a activa şi dezactiva gena. Medicamentele create pentru a îndepărta aceste dau deja rezultate în cazul cancerului de plămâni", a declarat profesorul David Tuveson.

Potrivit cercetătorilot, în prezent, mai multe medicamente care au potenţialul de a corecta acest defect sunt testate, în speranţa de a stopa extinderea cancerului

Tumorile pancreatice agresive ar putea fi tratate cu o nouă clasă de medicamente, susţin specialiştii în oncologie din Marea Britanie, scrie BBC.

Cancerul pancreatic este, la ora actuală, unul dintre tipurile de cancer cu mortalitatea cea mai mare. Mai puţin de una din cinci persoane care suferă de această formă de cancer se mai află în viaţă la un an de la diagnosticare.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°