De multe ori, Florin a spus în show-ul gastronomic din care face parte că nu prea găteşte româneşte. Acum a venit vremea să demonstreze că poate să facă acest lucru, dar a reinventat un pic reţeta de sarmale, de la care a eliminat varza şi pe care le-a învelit în dovlecel.
"Eu nu am mai făcut sarmale la restaurant. Vreau să improvizez, să arat că se poate şi fără grăsime", a explicat juratul la "Poveştiri adevărate".
Florin a folosit carne de porc şi ceapă, pe care le-a prăjit cu usturoi, iar dovlecelul, tăiat pe lung, a fost şi el prăjit rapid tot în ulei. Amestecul cu carne a umplut dovlecelul, iar sarmalele au fost aşezate pe o mămăligă fiartă în lapte.
Şi, ca să arate că poate să gătească şi altceva cât de cât tradiţional, bucătarul a făcut chiar şi un gulaş, la care a folosit vin, "pentru culoare şi gust", rozmarin şi zahar, iar carnea a prăjit-o în unt.