Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţiile paralizează Spania. Mii de oameni au ieşit în stradă ca să protesteze faţă de măsurile de austeritate

Publicat in Antena 3, luni 30 aprilie 2012 ·

Mii de oameni au ieşit din nou în stradă, în peste 50 de oraşe din Spania, în semn de protest faţă de tăierile bugetare anunţate de Guvern. Profesorii, studenţii şi persoanele bolnave vor avea cel mai mult de suferit de pe urma noilor măsuri de austeritate. Guvernanţii spun însă că n-au încotro şi trebuie să facă asta ca să scadă datoria ţării.

Protestatarii au blocat, ieri, străzile din centrul capitalei Madrid, manifestându-şi astfel nemulţumirea faţă de diminuarea bugetelor pentru Educaţie şi Sănătate. În semn de solidaritate, mii de oameni au protestat în peste 50 de oraşe din Spania.

Potrivit noilor măsuri de austeritate, profesorii vor munci mai multe ore, preţurile medicamentelor vor creşte, iar studenţii vor plăti taxe de şcolarizare mai mari.

Protestul vine la doar o lună după ce Spania a prezentat cel mai auster buget din ultimii 40 de ani, anunţând tăieri bugetare de peste 27 miliarde de euro, creşterea taxelor şi îngheţarea salariilor din sectorul bugetar. În plus, guvernul a anunţat că nivelul cheltuielilor bugetare va fi redus aproape 17 procente.

Mii de oameni au ieşit din nou în stradă, în peste 50 de oraşe din Spania, în semn de protest faţă de tăierile bugetare anunţate de Guvern. Profesorii, studenţii şi persoanele bolnave vor avea cel mai mult de suferit de pe urma noilor măsuri de austeritate. Guvernanţii spun însă că n-au încotro şi trebuie să facă asta ca să scadă datoria ţării.

Protestatarii au blocat, ieri, străzile din centrul capitalei Madrid, manifestându-şi astfel nemulţumirea faţă de diminuarea bugetelor pentru Educaţie şi Sănătate. În semn de solidaritate, mii de oameni au protestat în peste 50 de oraşe din Spania.

Potrivit noilor măsuri de austeritate, profesorii vor munci mai multe ore, preţurile medicamentelor vor creşte, iar studenţii vor plăti taxe de şcolarizare mai

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 6 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 7 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 4 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 8 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 6 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 7 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

4°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°