Foto: Thinkstock La nivelul celulelor cardiace si peretelui arterelor exista canale de calciu, prin care acesta patrunde in celula. Odata ajuns acolo calciul intretine contractia. In consecinta, prin blocarea patrunderii calciului in celula se produce reversul fenomenului, adica relaxare musculara si vasodilatatie, atat la nivelul arterelor periferice, cat si pe cele ale inimii.
Exista trei clase de astfel de medicamente, care difera nu numai prin structura chimica, dar si prin mecanismul de actiune. O prima categorie sunt dihidropiridinele, care include nifedipina si substantele inrudite, ce actioneaza mai mult la nivelul peretilor vasculari. Celelalte clase (benzotiazepinele si fenilalchilaminele) au efect atat la nivelul peretelui vascular, cat si al celulelor cardiace (atat cele contractile, cat si cele care genereaza si conduc impulsului electric).
Rezulta de aici ca blocantele canalelor de calciu au mai multe indicatii terapeutice. In primul rand, prin relaxarea musculaturii arterelor si vasodilatatia indusa, ele sunt recomandate in tratamentul hipertensiunii arteriale.De asemenea, ele actioneaza prin mai multe mecanisme in combaterea ischemiei cardiace. Astfel, ele dilata arterele coronare si combat spasmul, prin vasodilatatia arterelor periferice, scad efortul inimii si, implicit, consumul de oxigen, iar unele dintre ele scad si frecventa cardiaca, si contractilitatea, ceea ce reduce, de asemenea, necesarul de oxigen. De altfel, pe aceasta proprietate, de scadere a frecventei, contractilitatii si conductibilitatii cardiace se bazeaza si folosirea unora dintre aceste medicamente in aritmiile cardiace.
Dar indicatiile lor depasesc sfera cardiologiei, ele fiind folosite si in tratamentul migrenelor, hipertensiunii pulmonare sau sindromului Raynaud (afectiune caracterizata prin producerea unor spasme la nivelul arterelor extre
