20 de hectare de padure suceveana in flacari in zona Banarel, in apropiere de Vatra Dornei, nu impresioneaza pe nimeni intr-o Romanie vesela, unde premierul actual si presedintele sunt la Neptun, iar viitorul premier se preocupa de membrii viitorului cabinet, dar nu are nicio declaratie publica legata de cel mai important eveniment din tara. Este, probabil, ocupat si cu lansarea candidatilor la locale – poate sa il sune cineva pe mobil sa il anunte si pe el ca tara pe care vrea sa o preia e in flacari? Ministrul de Interne lipseste in front, probabil inca obosit dupa schimbarea sefului de la “Doi si un Sfert” acum cateva zile – ce sa mai trimita el elicopterul special sa ajute cu stingerea focului? Inspectoratul de Situatii de Urgenta, care ar fi trebuit convocat , nu a dat niciun comunicat public. Singurele vesti le avem de la Prefectul de Suceava care ne spune ca “interventia e dificila din cauza lipsei surselor de apa” – dar nu solicita un ajutor concret judetelor invecinate, Ministerului, armatei, sau macar lui Dumnezeu, nu spune ce s-ar putea face. A spune, la figurat, din cand in cand, despre politicieni ca “tara arde si baba se piaptana” este ceva exagerat de bland, in opinia mea. De fapt, bizonii nesimtiti din politica nu au nicio treaba; ei nu se obosesc sa reactioneze nici macar cand Romania arde la propriu, ce sa mai vorbesc de situatiile in care vreo situatie e “fierbinte” doar la figurat – manifestatii publice, greve, taieri de salarii, inchideri de spitale etc. Daca nu ma credeti pe cuvant, ingaduiti-mi sa va relatez sase episoade relevante si va invit sa va formati singuri o parere.
28 aprilie 2012, Suceava. Prefectul Arcadie Popescu, anunta ca 20 de hectare de padure sunt afectate de incendiu. Nu cere niciun ajutor, spune doar ca circa 400 de pompieri si silvicultori intervin pentru stingerea acestuia. Se mai precizeaza ca interventia este d