Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Florin Georgescu a fost propus ministru de Finanțe. A refuzat!

Publicat in Capital, luni 30 aprilie 2012 ·

UPDATE: Viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a fost propus de Victor Ponta pentru funcția de ministru de Finanțe, conform unor surse Capital, însă acesta a refuzat oferta, au declarat, pentru EVZ, surse din PSD.

Viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a mai fost în cărți pentru funcția de ministru al Finanțelor. El se număra printre persoanele avute în vedere de social-democraţi pentru un eventual guvern de criză ca ministru de Finanţe, existând discuţii chiar pentru a fi susţinut ca premier.

De formaţie economist, fost deputat social-democrat în două legislaturi şi ministru al finanţelor în guvernul Văcăroiu, Florin Georgescu ocupă în prezent funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Florin Georgescu a fost membru al Partidului Democraţiei Sociale din România şi membru în Biroul Executiv Central al PDSR. În 1992, a fost secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor. Georgescu a fost ministru de stat, ministrul Finanţelor în guvernul Nicolae Văcăroiu, în perioada 19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996. La alegerile parlamentare din 1996 a candidat pe listele PDSR şi a obţinut un mandat de deputat de Olt. Şi în 2000 a fost ales deputat de Olt şi a candidat pe listele PDSR, devenit ulterior PSD. Florin Georgescu a fost vicepreşedinte al PSD.

Florin Georgescu a renunţat la 11 octombrie 2004 la mandatul de deputat, în favoarea funcţiei de viceguvernator al BNR, în care a fost numit în acelaşi an.

Viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a cumpărat în aprilie 2011 titluri de stat în valoare de peste 2 milioane de lei, "pe baza economiilor din perioada 2007-2011", dupa cum se arată în declarația de avere a numărului doi din BNR.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de externe al Ungariei: Să facem tot posibilul ca România să intre în Schengen, interesele naţionale coincid

HotNews acum 49 minute
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că interesele naţionale ale României şi cele ale Ungariei coincid în privinţa aderării ţării noastre la spaţiul Schengen cu drepturi d

Nicuşor Dan, despre o posibilă respingere a referendumului local: Nu se poate să fie mai rău decât mandatul pe care l-am avut deja, în care am avut şi o datorie de plătit

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, despre o posibilă respingere a referendumului local, la vot, pe 24 noiembrie, că nu se poate să fie mai rău decât mandatul pe care l-a avut deja în care a avut şi o datorie de plătit. El a precizat

Nicuşor Dan a prezentat concluziile întâlnirilor cu principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale, pe marginea celor 20 de solicitări pentru Bucureşti: Aşa cum am mai spus deja, nu o să vă spun cu cine voi vota în primul tur

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat vineri concluziile întâlnirilor cu principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 24 Noiembrie, pe marginea celor 20 de solicitări pentru Bucureşti adresate acestora. Primarul a precizat că, aşa cum

Președintele Klaus Iohannis a semnat pentru achiziţionarea a 32 de avioane de luptă F-35

Ziua Constanta acum 3 ore
Vineri, 15 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat promulgarea legii privind achiziţionarea de către România a 32 de avioane de luptă multirol de ultimă generație F-35. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat viner

Pedofil la 15 ani. Adolescent din Cluj trimis în judecată de procurori pentru agresarea sexuală a unor copii. Victimele aveau între 6 și 9 ani

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au anunțat, vineri, 15 noiembrie, că procurorii au trimis în judecată un minor pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată (șase a

Ministrul Energiei A fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
La Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica și consorțiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) și Ansaldo (Italia). Sebastian-Ioan Burduja

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 3,9 miliarde de lei pentru închiderea minelor din Valea Jiului și compensarea minerilor care rămân fără locuri de muncă

HotNews acum o ora
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane euro (aproximativ 3,9 miliarde lei) pentru acoperirea costurilor excepționale generate de închiderea a patru mine

James Bond - Următorul actor va fi în vârstă de 30 de ani şi „va oferi ceva nou şi diferit”

News.ro acum 49 minute
Următorul actor care îl va interpreta pe James Bond va avea în jur de 30 de ani şi ar putea fi de orice rasă, potrivit producătorului Barbara Broccoli. Într-un nou interviu acordat Associated Press, Broccoli a vorbit despre cum va fi următorul film

Cum explică George Simion discuțiile dintre Hrebenciuc și Becali: „Voi intra cu siguranță în turul doi”

Adevarul acum o ora
Șeful AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale de anul acesta, a explicat cum i-au fost relatate discuțiile dintre Viorel Hrebenciuc, despre care afirmă că este încă „strategul PSD”, și Gigi Becali, candidat pentru Parlamentul Românie

Primul aparat RMN de ultimă generaţie destinat copiilor, de la un spital public din Regiunea Vest, pus în funcţiune cu ajutorul fondurilor europene la Spitalul de Copii din Timişoara FOTO

News.ro acum 3 ore
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara” a fost pus în funcţiune un aparat RMN ultraperformant, pentru copii, achiziţionat prin fondurile europene gestionate de ADR Vest. Investiţia în valoare de aproape un milion de eur

Vremea

București
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
Iasi
acum

vin.

1°/7°
sâm.

2°/10°
dum.

2°/12°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
Timisoara
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

2°/11°