Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în 1889, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă, potrivit wikipedia.org
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886", sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.
7 sindicalişti, condamnaţi la moarte
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mers 90.000 de demonstranţi, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la între
