Nu vom afla, probabil, prea curand ce s-a intamplat in realitate vineri, 27 aprilie, cand Guvernul Ungureanu a cazut intr-o simetrie perfecta cu momentul investirii sale. Pe 9 februarie a avut 4 voturi in plus, acum opozitia a facut rost tot de patru voturi peste necesarul de 231. Ce putem spune in acest moment: 1) Guvernul Ungureanu nu a dorit sa pice, desi se temea de vot 2) Nu doar minoritatile au infipt un cutit in spate Guvernului ci si o parte din PDL 3) A fost o batalie crancena pentru fiecare vot 4) La capatul ei, Traian Basescu a predat armele intr-un mod considerat surprinzator 5) Nu e clar ce se va intampla in Parlament, dar teoretic Guvernul Ponta are sanse mai mari sa treaca decat le-a avut propria motiune. Primele teste majore le va da insa in primele saptamani dupa investire.
Caderea Guvernului Ungureanu pare, in acest moment, rezultatul unui plan bine gandit din care n-au lipsit elementele de hazard (episodul Placinta, gafa lui Antonescu din cauza careia a fost la un pas sa piarda votul minoritatilor, cedari de ultim moment) specifice politicii romanesti. Indicii ca rezultatul motiunii n-a fost lasat la intamplare sunt numeroase: hemoragia brusca de parlamentari PDL trecuti la PNL; tot mai multe informatii despre intalniri de taina intre Vasile Blaga si lideri PSD (inclusiv cu Viorel Hrebenciuc); intentia liberalilor de a-l suspenda pe Traian Basescu dupa motiune ceea ce sugereaza un plan mai elaborat. Apoi, mizele economice si politice, contextul electoral, situatia haotica din PDL aratau ca situatia difera radical de restul motiunilor, cotate din start fara sanse.
Si-au dorit de fapt MRU si PDL sa treaca in opozitie, impingand astfel opozitia intr-o aventura, cum o vedea Ion Iliescu? Nu, categoric. Au realizat ca exista cateva avantaje, insa dezavantajele pierderii puterii sunt infinit mai mari. In primul rand, migratia polit
