Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro testeaza pragul psihologic de 4,4 lei in fata leului

Publicat in HotNews, luni 30 aprilie 2012 ·

BNR a cotat luni un euro la 4,397 lei, nefiind exclus ca moneda nationala sa depaseasca temporar pragul psihologic de 4,4 lei/euro. Dupa cateva zile in care dealerii au vorbit despre interventii ale Bancii Centrale in apararea leului, moneda nationala a pierdut luni teren pe fondul incertitudinilor legate de intentiile noului Cabinet. Pe termen mediu si lung, prognozele indica un leu mai apreciat decat actualul nivel, insa pana dupa investirea noului Guvern volatilitatea in piata ar putea ramane usor mai ridicata.

Pentru francul elveţian, BNR a anunţat un curs cu 1,77 bani mai mare, de 3,6593 lei/franc, iar pentru dolar, referinţa a crescut cu 1,66 bani, la 3,3240 lei/dolar.

In Romania, cursul actual al leului in fata monedei unice este considerat "neutru" de catre oficialii BNR. BNR intervine in piata cand vede ca leul se indeparteaza de la fundamentele economiei

"Avem un curs schimb relativ neutru. Este in agrement cu fundamentele economiei. Atunci cand cursul se indeparteaza de la acele fundamente, BNR uziteaza de ceea ce permite regimul de curs flotant. Acolo unde e nevoie, intervenim. Metodele sunt diferite. Unele sunt doar interventii verbale. Altele, sunt referinte explicite ale Curs nominal – variabila observabila

Curs real– variabila calculabila

Curs de schimb real efectiv – variabila calculabila

Curs de echilibru – variabila neobservabila (se estimeaza cu ajutorul modelelor econometrice) Tipuri de curs de schimb Guvernatorului. Cu cat sunt mai indepartate in timp, cu atat explicatiile Guvernatorului sunt mai transparente", spune Cristian Popa, viceguvernator BNR.

Un nivel de 4,5 lei pentru un euro a provocat "gafaieli" multor banci"Daca cursul ar evolua intr-o parte sau alta si daca tendinta este contra fundamentelor economice, atunci ar putea fi necesara o interventie a Bancii Centrale", mai explica Popa.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 5 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°