Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul se sufocă fără Guvern

Publicat in Adevarul, luni 30 aprilie 2012 ·

Cutremurul provocat de demiterea Cabinetului Ungureanu a adus moneda naţională la minimul istoric de 4,39 lei/euro.

Speculatorii pieţei valutare fructifică din plin, în aceste zile, incertitudinile privind politicile fiscale şi bugetare provocate de căderea Guvernului. După puseul de vineri (ziua moţiunii de cenzură adoptată în Parlament), când moneda unică a ajuns la 4,37 lei/euro pe fondul căderii Guvernului Ungureanu, cursul valutar a atins ieri un nou maxim istoric de 4,39 lei/euro.

Văzut în oglindă, leul se află acum la minimul istoric în raport cu euro. La fel s-a întâmplat şi în momentul schimbării Cabinetului Boc, la 8 februarie, când cursul a trecut de la 4,34 la 4,35 lei/euro.

BNR a anunţat ieri, la ora 13.00, un curs de referinţă de 4,3970 lei/euro, în creştere cu 2,23 bani faţă de vineri, deşi potrivit dealerilor banca centrală a continuat să intervină indirect pentru a evita o depreciere mai mare. Pe piaţa valutară interbancară, mai puţin vizibilă, speculatorii au plusat chiar până la cote de 4,41-4,43 lei/euro şi atmosfera este încă destul de încordată.

Facturi şi rate tot mai mari

Dacă la începutul anului cursul oscila între 4,34 şi 4,36 lei/euro, acum se îndreaptă vertiginos spre 4,4 lei/euro, ceea ce înseamnă că în luna care tocmai a început vom plăti mai mult la toate serviciile ale căror tarife se calculează în moneda europeană.

Spre exemplu, chiria de 200 de euro a fost, în ianuarie, echivalentul a 868 de lei - acum va fi 880 de lei; un abonament de 10 euro la mobil era în ianuarie egal cu 43,4 lei - acum va fi de 44 de lei.

Deprecierea leului îi loveşte cel mai puternic pe cei care au de plătit rate în bancă. Dacă o astfel de rată, stabilită spre exemplu la 300 de euro, era în ianuarie echivalentul a 1.300 de lei, acum va ajunge la 1.320 de lei.

Şi faţă de alte valute impor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 27 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 38 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 35 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 13 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°