Ca multe alte companii din domeniul IT, Apple a reusit sa evite plata unor taxe de miliarde de dolari in Statele Unite. Sursa imagine: myapplespace.com
Sediul central al Apple se afla in Cupertino, California, insa prin amplasarea unui birou in Reno, Nevada, la nici 320 de kilometri departare, pentru colectarea si investirea profiturilor companiei, compania evita plata taxelor pe venit.
Taxa pentru firme operata in statul California este de 8,84%, pe cand cea din Nevada este 0.
Infiintarea unui birou in Reno este doar una dintre multele metode legale pe care Apple le foloseste pentru a reduce plata taxelor, in valoare de miliarde de dolari, in fiecare an.
De asemenea, compania are mai multe filiale in tari in care se percep taxe mici, precum Irlanda, Olanda sau Luxemburg.
Aproape fiecare corporatie mare incearca sa isi minimizeze cheltuielile.
Pentru Apple, sumele economisite sunt cu atat mai mari, cu cat profitul este urias.
Potrivit analistilor, acesta s-ar putea ridica la 45,6 miliarde de dolari in 2012, un adevarat record in randul firmelor americane.
Apple este un exemplu al gigantilor tehnologiei care au profitat de legislatia taxelor, destinate unei ere industriale, care, insa, sunt nepotrivite pentru o economie digitala, cum este cea din prezent.
Unele profituri de la companii precum Apple, Google, Amazon, Hewlett-Packard si Microsoft deriva nu din bunuri fizice, ci din redevente pe proprietate intelectuala, precum brevetele asupra software-ului care este folosit de dispozitive, potrivit bzi.ro.
In alte cazuri, chiar produsele sunt digitale, precum melodiile care pot fi descarcate din magazinele online.
Este mult mai usor pentru afaceri cu redevente si produse digitale sa-si mute profiturile in tari cu niveluri mici de taxare, decat pentru un aprozar sau un producator de automobile, de exemplu.