Depunerea candidaturii actualului primar al sectorul 5, Marian Vanghelie, a fost o adevărată petrecere pentru susţinătorii săi, aceştia venind cu mic, cu mare, în faţa primăriei, scandându-i numele şi aplaudându-l cu voioşie. Pesedistul a fost primit cu urale şi aplauze, câteva doamne mai curajoase sărind chiar să-l sărute pe obraz şi să-l îmbrăţişeze. De la vechea tradiţie vangheliesciană, mesele cu mici şi bere pentru alegători, aproximativ 200 de oameni de toate vârstele au fost invitaţi să servescă şunculiţă de Praga, fursecuri şi şampanie, toate în cinstea unui nou mandat.
FOTO: Sorina Ionaşc/ Gândul
Circulaţia pietonilor pe trotuarul din faţa Primăriei Sectorului 5 era blocată încă de la 11:45 din cauza susţinătorilor care au venit pentru a-l susţine pe Vanghelie pentru un nou mandat. "Am venit să-l susţinem, că noi îl iubim pe domnul primar. Suntem aşa mulţumiţi de dânsul şi ne place tare mult de el, că doar şefu` e de-al nostru", spunea o femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani.
"A fost şi prin sector, şi prin mijlocul oamenilor, ne-a întins o mână de ajutor tot timpul. Pe noi ne-a sprijinit mult de tot cu ajutoarele astea sociale. Toată populaţia din sectorul 5 suntem mulţumiţi. Îl susţinem pe domnul Vanghelie, este un om extraordinar, este popular cu populaţia", a comentat şi Preda Marina, pensionară pe caz de boală, în vârstă de 59 de ani.
FOTO: Răzvan Chiriţă/ Mediafax
"Dacă oamenii e nesimţiţi şi nu se duce.."
Dar mizeria? Cum e cu mizeria? "Da, dom`le, e mizerie multă", spune o doamnă. "Dar nu e vina lui domn` primar, că el le strânge cât poate. Dar dacă oamenii e nesimţiţi şi nu se duce să strângă de la ei, el ce să le facă? Oamenii sunt de vină pentru mizeria din sector, oamenii e nesimţiţi şi n-are 7 ani de acasă", a găsit ea vinovaţii şi s-a recomandat "o locuitoare din sectorul 5, din Panduri