Gilles Simon spune că, din trei izbînzi la BRD Trophy, cea mai dificilă a fost prima, în 2007, în finală cu Victor Hănescu.
Triplul campion la Bucureşti vine la conferinţa de presă direct de pe teren, avînd geanta cu rachete pe umărul fragil. Încă poartă tricoul cu stropi de zgură pe spate, e un pic roşu la faţă, însă zîmbeşte cu gura pînă la urechi. Un tip de la Security vine în urma lui cu frumosul trofeu de cristal, pe care îl aşază cu grijă pe masă, ca pe obiect de preţ ce este. Cîteva minute petrecute la telefon cu un post de radio din Franţa, apoi e gata să răspundă întrebărilor.
- Gilles, ce poţi spune despre finală?
- Fabio a început meciul foarte bine. Am alergat mult, a fost dificil. Poate părea uşor din afară, cumva logic, să cîştigi dacă eşti favoritul principal. Toată lumea se aşteaptă la asta, dar nu e deloc simplu. Uneori, e vorba de 3-4 puncte care decid totul. Sînt foarte fericit însă că am reuşit să cîştig turneul.
- Trofeul va fi al tău acum. Unde îl vei pune la tine acasă?
- În primul rînd, voi avea grijă să nu-l sparg! (rîde). Îi voi găsi un loc frumos, cu siguranţă.
- E ceva în jocul lui Fognini care te-a deranjat în mod deosebit?
- El este un jucător extraordinar, poate face orice pe teren. Se mişcă rapid, preia controlul în punct, nu are slăbiciuni. Ai impresia că, pur şi simplu, e mai bun decît tine! Şi atunci, tot ce-ţi rămîne de făcut este să lupţi, să aştepţi momentul în care nivelul lui începe să scadă un pic. Chiar şi aşa, niciodată nu ştii ce se poate întîmpla.
- Ce cîntăreşte mai mult pentru tine: victoria aici sau semifinala de Masters 1000 de la Monte Carlo?
- Prefer faptul că am cîştigat aici. Turneul e mai important pentru că dincolo am făcut un turneu bun, dar am pierdut pînă la urmă. Nu mi se întîmplă foarte des să înving într-un concurs ATP, o dată, maximum de două ori pe an,
