Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când începe cu adevărat viaţa unei femei

Publicat in Adevarul, marți 1 mai 2012 ·

Toţi bărbaţii visează la o „puştoaică“ de 20 de ani, dar mai degrabă se îndrăgostesc de o femeie de 30 de ani. Explicaţia oamenilor de ştiinţă: femeile sunt mai frumoase şi mai încrezătoare în ele însele la 35 de ani.

Tinerele cred că sunt stilate, frumoase şi fericite, însă, susţine un studiu efectuat în Marea Britanie, abia la maturitate acestea vor şti cine sunt ele cu adevărat.

Astfel, este nevoie de câţiva ani buni de experienţă şi de experimente mai mult sau mai puţin reuşite până când o femeie va fi mulţumită şi încrezătoare în cine este şi cum arată. Iar vârsta magică este 35 de ani.

Mai mult, o femeie din trei este mai încântată de imaginea sa pe măsură ce înaintează în vârstă şi chiar consideră că stilul ei s-a îmbunătăţit considerabil în timp.

O femeie din 20 a declarat chiar că a ajuns la apogeu abia la 56 de ani, mai arată studiul citat de presa britanică. Explicaţia este destul de simplă, consideră specialiştii.

„Încrederea, cunoştinţele şi înţelepciunea sunt cruciale atunci când vine vorba de felul cum arată şi cum se simte o femeie. Poţi avea piesele de top ale ultimelor colecţii, însă dacă nu ai încrederea în tine necesară vei afişa un look respingător", a declarat un reprezentant al companiei care a comandat studiul.

„Într-adevăr, chiar dacă nu mai pot consuma fast-food cinci zile pe săptămână şi să arăt perfect, perspectiva s-a schimbat după 30 de ani. Nu mai vreau să am multe haine, ci lucruri de calitate, eventual de designer. Port anumite piese cu altă încredere şi ştiu să mă adaptez oricărei situaţii", spune Miruna Popescu (34 de ani), care lucrează la o agenţie de turism din Capitală.

„La 35 de ani ştii cine eşti"

Într-adevăr, susţin consultanţii de stil, aceasta este o vârstă la care femeile nu mai simt nevoia să dovedească cine sunt prin imagine. „Sunt ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 52 minute
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°