Atacatorul, în vârstă de 32 de ani, se află de mai multă vreme în evidențele psihiatrilor. Sâmbătă se întorsese în satul natal din raionul Șoldănești, de la un tratament urmat într-o instituție pentru oamenii cu boli mintale.
Caz groaznic în satul Curătura din raionul Șoldănești. Sâmbătă seara un bărbat în vârstă de 32 de ani a dat foc casei părintești și apoi și-a înjunghiat mama care săpa în grădină, relevă Stirilocale.md.
Atacatorul, luat în evidența psihiatrilor, cu boli mintale, se întorsese sâmbătă de la tratamentul pe care îl urmase într-un sanatoriu specializat pentru oamenii cu tulburări mintale.
El și-a incendiat casa părintească fiindcă era foarte supărat pe faptul că mama lui l-a constrâns să meargă la tratament. În timp ce casa ardea precum o torță, începuse să arunce cu pietre în oamenii adunați în fața porții. Ulterior a fost reținut de polițiști, însă pentru puțin timp. Și asta fiindcă a evadat din arest, atacându-l pe unul dintre oamenii legii.
Duminică dimineața, fugarul și-a găsit mama în grădină și a ucis-o cu mai multe lovituri de cuțit. Ulterior a încercat să-și pună capăt zilelor, însă a fost prins la timp de către polițiștii porniți pe urmele lui.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md