Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scufundarea lui James Cameron în Groapa Marianelor, prezentată, pe 13 mai, la National Geographic

Publicat in Gandul, marți 1 mai 2012 ·

Un documentar despre James Cameron, care, în martie, a devenit primul om din istorie care a explorat, de unul singur, la bordul unui minisubmarin, Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, cel mai adânc loc de pe Terra, va fi difuzat în premieră la National Geographic Channel pe 13 mai.

Istorica scufundare individuală a lui James Cameron până în cel mai adânc punct al oceanului va fi relatată într-un documentar special National Geographic Channel, intitulat "James Cameron: 10.000 de metri sub mări". Documentarul, cu o durată de treizeci de minute, va avea premiera duminică, 13 mai, de la ora 22.00, informează National Geographic Channel.

Luna trecută, vizionarul regizor şi explorator rezident National Geographic a coborât 10.900 de metri în punctul numit Challenger Deep din Groapa Marianelor, Oceanul Pacific, o zonă cu o adâncime mai mare decât înălţimea Muntelui Everest (8.850 de metri). Expediţia-record, prezentată în paginile ziarelor din toată lumea, a făcut parte din Deepsea Challenge, o expediţie ştiinţifică efectuată de Cameron, National Geographic şi Rolex în scopul cercetării şi studierii zonelor foarte adânci ale oceanului. Cameron este singurul om care a finalizat scufundarea neînsoţit şi prima persoană, din 1960 până în prezent, care a atins fundul Pământului într-un submersibil cu echipaj uman.

"Acesta este visul meu de-o viaţă. Cei mai mulţi mă ştiu ca regizor. Dar pasiunea mea este oceanul şi explorarea lui", spune James Cameron în documentar.

"Priveam numerele indicând o adâncime tot mai mare. Submarinul încetinea pe măsură ce mă apropiam de adâncimea vizată. Ai la dispoziţie o perioadă de timp destul de lungă în care ai răgazul să meditezi la ceea ce se întâmplă. Apoi trebuie să te-apuci de treabă. La mai puţin de 300 de metri de fundul oceanului, mi-am reglat balastul, mi-am ajustat camera, am mărit luminozitatea reflector

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa internațională, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România: „Este șocant!”

HotNews acum 25 minute
La fel ca media locală, presa internațională notează șocul produs de câștigarea primului tur l alegerilor prezidențiale de către Călin Georgescu. France 24: Candidatul de extremă-dreapta câștigă primul tur al prezidențialelor. Prim-ministrul scos di

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum 56 minute
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 2 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 51 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum o ora
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum 2 ore
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

Participarea românilor la vot: Analiza statistică pe categorii de vârstă, gen şi mediu

Mediafax acum 2 ore
Dintre aceştia, 5.665.257 au votat în mediul urban (59,85%), în timp ce 3.800.000 au provenit din mediul rural (40,15%). Analiza participării în funcţie de vârstă scoate în evidenţă următoarele: • 18-24 ani: 8,71% din totalul votanţilor (824.714 per

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°