Amestecul explozibil, uneori, de politică, memorie, istorie şi tradiţii diferite face, fără îndoială, din Irlanda un adevărat muzeu european în aer liber şi dovedeşte că istoria nu moare, ci doar se transformă.

Cine credea că în Irlanda şi, mai ales, în Irlanda de Nord va domni o lungă pe­rioadă de linişte, după semnarea Acor­du­rilor din aprilie 1998, care, cel puţin te­oretic, au pus capăt vio­len­ţelor interconfesionale de 30 de ani, se înşală. Din rân­durile principalei forţe pa­ramilitare catolice (IRA) s-au desprins mai multe grupări care au refuzat compromisul istoric, mi­li­tând pentru idealul unic pur şi dur al mişcării re­pu­blicane irlandeze: unificarea necondiţionată a Irlandei.

Poliţia din Irlanda de Nord a ares­tat re­cent 6 persoane în urma manifestărilor pri­lejuite de săr­bătorirea în Cimitirul Creggan, din Derry, a Rebeliunii îm­po­triva britanicilor din 1916. Purtătorul de cuvânt al Real IRA (RIRA) a declarat că „forţele Coroanei, instalaţiile ei militare şi civile, interesele şi infrastructura bri­tanică din Irlanda de Nord vor continua să fie supuse atacurilor Armatei Re­pu­bli­cane Irlandeze“. În comunicat se reafirmă deschiderea pentru colaborarea cu alte grupări republicane disidente pentru că „unitatea mişcării republicane rămâne unul dintre obiectivele cheie (…) con­ti­nu­area divizării serveşte doar intereselor duşmanilor noştri. Provocarea majoră pentru mişcarea republicană rămâne în­lăturarea prezenţei britanice, care vio­lează suveranitatea noastră“. Chiar dacă ştiau dinainte despre manifestarea care urma să aibă loc în Cimitrul Creggan, Po­liţia Nord-Irlandeză (PSNI) a hotărât să menţină o prezenţă foarte redusă şi dis­cretă, continuând linia urmată în trecut de Poliţia Nord-Irlandeză (RUC) do­mi­nată de comunitatea protestantă (spre deosebire de aceasta, PSNI are în rândurile sale o prezenţă catolică numeroasă, fiind