Senatorul Traian Igaş, vicepreşedinte al PDL, susţine că "ruptura de la vârful USL a devenit şi mai evidentă în ultimele zile", el afirmând că intenţiile reale ale USL sunt politizarea cu orice preţ a instituţiilor statului, până la cele mai mici niveluri, potrivit Mediafax.
"Ruptura de la vârful USL a devenit şi mai evidentă în ultimele zile. Ne-am obişnuit ca Victor Ponta şi Crin Antonescu să se contrazică unul pe celălalt dar noua postură a USL, de alianţă ce ar putea asigura guvernarea, face ca diferenţele de opinie să fie mai clare şi importante ca oricând. Dacă Victor Ponta, în calitate de premier desemnat, ne asigură că nu intenţionează să schimbe şefii deconcentratelor, colegul său de alianţă spune răspicat că inclusiv femeia de serviciu dintr-o instituţie de stat care a fost numită pe criterii clientelare atunci ea va fi, negreşit, schimbată din funcţie", susţine Igaş într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
El precizează că ultimele femei de serviciu au fost schimbate tot în perioada guvernării liberale şi au muncit în instituţiile de stat unde le-am găsit, în ultimii trei ani şi jumătate.
"Aş fi tentat să îi dau crezare liderului PSD, de data aceasta, pentru că el este, cel mai probabil, viitorul şef al Guvernului. Dar Crin Antonescu este cel care a reuşit să îl facă să renunţe la intenţia de a păstra în Executiv doi miniştri tehnocraţi. Puse în fapte, declaraţiile lui Crin Antonescu ar genera o paranoia extremă, de la mic la mare, în toate instituţiile de stat. Inclusiv nivelul impus de Crin Antonescu pentru aceste schimbări din funcţie este extrem de periculos şi arată adevăratele intenţii ale USL – politizare cu orice preţ de la cel mai mic la cel mai mare", susţine Igaş.
Potrivit acestuia, "se vede clar că Victor Ponta şi Crin Antonescu nu sunt o echipă, cum tot mimează, ci doi lideri aduşi laolaltă de mirajul