Pachebotul va fi o replică la indigo a strămoşului său, dar va fi dotat cu tehnologii noi. Va fi gata în 2016, iar pentru a duce la bun sfârşit proiectul a fost ales un constructor chinez.
Cei care au superstiţii nu vor pune probabil piciorul pe Titanic II. Titanic II va semăna ca două picături de apă cu ruda sa de acum 100 de ani care a sfârşit pe fundul mării. Temerarul nabab este Clive Palmer, magnat australian ce s-a îmbogăţit din minele de cărbune şi de fier. El a anunţat ieri semnarea unui acord cu constructorul chinez CSC Jinling Shipyard. Suma nu a fost dezvăluită. "Chinezii au o reputaţie în construcţia de nave comerciale şi cargouri. China produce în prezent 2-3% din navele de lux, dar vrea să concureze cu europenii care deţin 75% din această piaţă", spune Palmer, citat de "Le Figaro".
Noua navă transatlantic, a cărei primă călătorie e programată pentru 2016, va avea 270 de metri lungime, la fel ca Titanicul, care în 1912 era cea mai mare navă din lume. Va avea 840 de cabine repartizate pe nouă punţi, restarurante, biblioteci, piscine, săli de sport. O echipă de cercetători va studia toate arhivele pentru a putea replica şi interioarele de pe Titanic. "Va fi în toate privinţele la fel de luxuos ca şi Titanicul, dar va fi, evident, dotat cu ultimă tehnologie şi cu sisteme de securitate şi de navigaţie modern", asigură miliardarul.
Singura diferenţă între cele două Titanicuri va fi de natură tennică: coca va fi sudată şi pachebotul va fi dotat cu o structură care să-I amelioreze rezistenţa la valuri şi cu motoare diesel şi propulsoare la prova pentru o manevrabilitate mai bună.
Întrebat dacă Titanic II ar putea totuşi naufragia, Clive Palmer e realist. "Sigur că s-ar putea înclina dacă îi faci o gaură. Dar va fi conceput pentru a nu se scufunda. Va fi conceput ca o navă modernă cu toată tehnologia necesară pentru a ne asigura că asta nu