Formaţia CFR 1907 Cluj a învins, marţi, pe teren propriu, scor 1-0, echipa FC Braşov într-un meci contând pentru etapa a XXIX-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost marcat de Pantelis Kapetanos în minutul 47. Astfel, în clasamentul Ligii I, echipa din Gruia s-a distanţat la şase puncte faţă de ocupanta locului doi, Rapid Bucureşti.
În minutul 52, CFR Cluj a avut un penalty după un henţ comis în atac de către Attila Hadnagy, dar Ricardo Cadu a ratat lovitura de la 11 metri.
„A fost un meci modest de ambele părţi, în mare parte faza defensivă a funcţionat, singurele ocazii apărute la poarta noastră au fost din erori individuale. Când am jucat cu Dinamo, chiar dacă era lider, aveam o dorinţă foarte mare de victorie. Nu pot să spun că au avut o dinamică deosebită, meciul a fost destul de slab de ambele părţi, jucătorii nu au evoluat aşa cum m-aş fi aşteptat. Oricum, un meci modest. Aveam nevoie măcar de un punct, ne aşteaptă meciuri dificile în continuare. Sper într-o mobilizare mai bună la meciurile viitoare”, a precizat Ionuţ Badea, antrenorul echipei FC Braşov.
„La trei zile distanţă nu am mai reuşit să facem partida de la Piatra Neamţ. Nu am mai avut tempo, am schimbat jucători. Repriza a doua a fost mult mai bună, mai alertă, puteam închide jocul la penalty-ul lui Cadu. Am avut emoţii până la finalul partidei. Sunt convins că sâmbătă vom avea o faţă mult mai bună. Poate ne priesc jocurile în deplasare. Am obţinut ce ne-am propus, să dăm gol şi să nu primim gol. CFR-ul avea cea mai bună apărare. În trei meciuri şi-a stricat golaverajul. Prima repriză nu am arătat bine, am fost temători. Noi trebuie să ne îmbunătăţim jocul, nimeni nu ne poate sta în cale decât noi. Noi trebuie să câştigăm şi meciul cu Universitatea Cluj. E un joc normal pe care trebuie să-l câştigăm. Ar fi păcat să piardă titlul după ce au muncit tot anul,