Direcţia Rutieră a lansat o campanie inedită împotriva şofatului în stare de ebrietate, printr-un bocet cu mesaj special.
“Ai băut, maică? Te urci în maşină, aoleou un' te duci? Un' te duci, tu, maică, dragă, de ce stai întins pe stradă?”. Cu acest mesaj îi întâmpină un grup de bocitoare pe tinerii care ies băuţi din cluburile din Capitală. Sub sloganele „Am adus Moartea la Club" şi „Dacă bei, conduci pe ultimul drum”, campania pornită de Poliţia Rutieră îşi propune să le ridice semne de întrebare celor care obişnuiesc să bea şi apoi să plece cu maşina. "În loc de promoteriţe sexy , am adunat un grup de bocitoare.
Şi am creat un bocet cu mesaj special ", explică realizatorii materialului. Ideea a pornit de la statistici îngrijorătoare care arată numărul mare de accidente provocate din această cauză. „Mesajul este dur, însă sperăm să-i sensibilizăm pe şoferi cu această campanie. Cu atât mai mult cu cât numărul tinerilor teribilişti care se urcă beţi la volan a crescut, iar consecinţele sunt grave”, a declarat Lucian Diniţă, comisar şef în cadrul Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române.
„Am băut şapte găleţi”
Autorităţile susţin că grupul de bocitoare care se vor plimba noaptea prin oraş vor prinde prosoape la oglinzile maşinilor parcate în faţa cluburilor menite să-i şocheze pe proprietarii acestora, cu mesajul: „Dacă ai băut, conduci pe ultimul drum”.
În clip apare şi mărturia unui tânăr aflat în stare de ebietate care recunoaşte că a băut “şapte găleţi ca să se simtă bine”. Altul susţine nonşalant în faţa camerelor de filmat că “Am lovit 2,3,4,5,7, 20 de maşini, fără să vreau. Sunt beat,beat”.
Sub genericul “Am adus moartea la club”, videoclipul numit însă “Beţivul, volanul şi bocitoarele”, a fost deja publicat pe internet.
“Anul trecut, Poliţia Rutieră a mai avut 27 de campanii pe tema de siguranţă rutieră, însă niciuna nu a fos