Cineva ar trebui să prepare o poțiune pe care să o înghită mai marii partidelor și care să le dea curajul să rezolve acest rictus moral de pe fața politicii românești.
De așa ceva ar avea nevoie clasa noastră politică. Și nu numai ea. Guvernul PDL a căzut din cauza trădătorilor. Dar tot așa a ajuns la putere. Prin alianța cu PC, care a trădat PSD-ul ce tocmai îl adusese în parlament. Și tot așa a rămas la putere. Prin alianța cu UNPR-ul compus din trădători ai PSD, care i-a adus în parlament. Dacă nu se întâmplă nimic notabil, și viitorul guvern USL, oricând va veni la putere, va cădea tot din cauza trădătorilor. Și nimeni nu pare să învețe. Nimic. Niciodată.
Cineva ar trebui să prepare o poțiune pe care să o înghită mai marii partidelor și care să le dea curajul să rezolve acest rictus moral de pe fața politicii românești. Problema cea mai mare nu e că oameni lipsiți de onoare există în politică – ei există în toate domeniile –, ci că, în momentele cruciale, ei dobândesc valoarea cea mai mare, lor li se fac ofertele cele mai consistente pentru a trăda, pentru că trădarea înclină balanța puterii. Iar trădarea devine un motiv de mândrie și de invidie. Devine modelul de urmat.
Niciun partid n-are îndrăzneala și bărbăția să spună stop, primul. În felul ăsta, toate partidele, toți oamenii lor de onoare și de bună-credință se predau sistematic în mâinile câtorva obraznici lacomi, lipsiți de scrupule și de coloană vertebrală.
Lipsa de coerență pleacă de la vârf. Discursul lui Crin Antonescu din ziua votării în parlament a moțiunii de cenzură e exemplul cel mai elocvent. Nu poți să așezi în același discurs formulări precum „distinși colegi“ și „nerușinare“ sau „stimați parlamentari“ și „mitocănie“. Un registru retoric ipocrit e semnalul cel mai vizibil pentru un comportament politic ipocrit. Iar oportuniștii politruci
