Ioan Rus (Interne), Andrei Marga (Externe), Titus Corlăţean (Justiţie), Eduard Helvig (Dezvoltare) se numără printre membri Guvernului Ponta.
„Guvernul României va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni, nu de la sediul PSD, nu de la sediul PNL", a explicat Victor Ponta la prezentarea listei.
Victor Ponta şi Crin Antonescu au avut, ieri, mai multe runde de discuţii pe tema componenţei Executivului USL. Pe de o parte, cele două părţi au discutat, până în ultimul moment, ce ministere va avea fiecare partid, pentru a respecta paritatea convenită prin protocolul USL. În plus, dincolo de paritate, cele două părţi au încercat să îşi asigure, fiecare, accesul la ministerele importante.
O discuţie extrem de serioasă a generat preluarea Ministerului Dezvoltării, instituţie care deţine fonduri extrem de consistente. La negocieri, liberalii au impus candidatura secretarul general al partidului, Eduard Hellvig.
Pentru acest post au concurat şi doi pesedişti - Mircea Drăghici, trezorier al partidului, şi Valeriu Zgonea, vicepreşedinte. Primul era susţinut de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, cel de-al doilea, de deputatul Viorel Hrebenciuc.
Calculele lui Ponta
Victor Ponta a renunţat la ideea de a-l păstra în Guvern pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în condiţiile în care Crin Antonescu s-a opus explicit menţinerii acestuia.
În plus, pentru Ponta ar fi fost incomod să îl nominalizeze pentru acest post pe senatorul PSD Dan Şova, care îşi dorea funcţia, dar nu are o imagine bună în străinătate, din cauza unor declaraţii controversate.
Pentru a rezolva problema, liderii USL au păstrat Justiţia în parohia PSD, propunându-l pentru această funcţie pe senatorul Titus Corlăţean, au afirmat surse liberale. În schimb, liberalii au preluat Ministerul Externelor, pe