PDL, UNPR, PER şi PNŢCD au constituit Alianţa Românească Harghita, pentru a participa pe liste comune la alegeri, astfel încât comunitatea românească să aibă o reprezentare mai bună în administraţie, anunţul fiind făcut marţi, potrivit Mediafax.
Coordonatorul de campanie şi purtătorul de cuvânt al Alianţei Româneşti Harghita, preşedintele interimar al filialei harghitene a PDL, Adrian Trif, a declarat corespondentului MEDIAFAX că înregistrarea acesteia s-a făcut "pe ultima sută de metri" şi că a anunţat abia marţi constituirea ei, aşteptând să se încheie perioada de contestaţii.
"Ne-am finalizat documentaţia necesară înregistrării pe ultima sută de metri şi tocmai de aceea suntem cei care ne vom înregistra listele de candidaţi cel mai târziu, probabil în jurul orei 23:00, întrucât încă nu am stabilit candidaţii pentru unele primării, având mai multe propuneri", a spus Adrian Trif.
Potrivit acestuia, la Consiliul Judeţean şi la Consiliul Local Miercurea Ciuc se va merge pe liste comune, sub sigla Alianţei Româneşti Harghita.
"Am constituit această alianţă pentru a demonstra că PDL, UNPR, PER şi PNŢ-CD, chiar dacă au ideologii şi target-uri electorale diferite, au putut să treacă peste orgolii şi ambiţii personale pentru a asigura o şansă mai mare românilor din judeţul Harhita de a fi reprezentaţi în administraţiile publice locale şi judeţene. Membrii alianţei au dovedit responsabilitate şi raţionament, spre deosebire de celelalte partide, care nu au dat curs invitaţiei de a fi parte la constituirea ei", a conchis Adrian Trif.
În prima decadă a lunii aprilie, conducerea Uniunii Social Liberale Harghita a fost invitată la discuţii privind constituirea alianţei electorale româneşti, însă a refuzat, copreşedintele USL, social-democratul Mircea Duşa, declarând că se bucură de invitaţia la dialog politic, însă, potrivit hotărârii luate la congr