Monitorizarea situaţiei interne din Rusia Ţaristă şi din gubernia Basarabia în special era una dintre competenţele principale ale Legaţiei Române de la Sankt Petersburg. În contextul în care, în secolul al XIX-lea, economia românească şi cea a provinciei anexate în anul 1812 se bazau pe agricultură, interesul diplomaţilor români pentru industria vinului basarabean apare ca deplin justificat. Relevanţa rapoartelor tematice pe care le-am identificat în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe este dată de nivelul impecabil de informare al presei imperiale, pe care se bazează, dar mai ales de actualitatea problemelor constatate în domeniul viticulturii şi al vinificaţiei din Basarabia. La data la care au fost redactate materialele, suprafaţa viilor din gubernie era de circa 100.000 deseatine, cu următoarea repartizare pe ţinuturi: Cetatea Albă 57,6%, Orhei 18,2%, Tighina 8,6%, Izmail 7,9%, Chişinău 5,7%, Bălţi 1,2%, Soroca 0,8%. În medie, gubernia livra aproximativ 12,5 milioane de vedre de vin, mai mult de jumătate din vinul produs în Imperiul Rus. Grădinile de fructe ocupau alte 20.000 deseatine, industria fructelor uscate fiind mai dezvoltată în ţinuturile Orhei şi Chişinău, unde în anul 1909 existau 4.302 cuptoare de uscat fructe[1].
„Nu e rar în Basarabia când ţăranul vinde vadra de vin cu 25-30 copeici” Comunicarea Legaţiei României la Sankt Petersburg nr. 709 din 21 octombrie 1902[2] este adresată Ministerului de Externe de la Bucureşti şi vizează articolul publicat în oficiosul Ministerului Imperial de Finanţe, „Torgovo-Promîşlennaia Gazeta” (Gazeta Comercial-Industrială), nr. 221 din 7 octombrie. Publicaţia se ocupa de situaţia horticulturii şi a culturii viilor din Basarabia, prezentând dificultăţile care frânau dezvoltarea celor două ocupaţii rurale în gubernie, dar şi modul în care acestea se dezvoltau în Crimeea şi Caucaz. Articolul de mai jos a fost