Evghenia şi Aleksandr, fiica şi, respectiv, soţul fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată de 10 zile în greva foamei în închisoare, susțin că aceasta este pe moarte. Sursa: REUTERS
”Alte câteva zile de foame şi Timoşenko ar putea muri”, au declarat fiica şi soţul fostului premier într-o conferinţă de presă, la Praga, unde Aleksandr Timoşenko a obţinut azil politic.
Fosta șefă a guvernului de la Kiev a intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de agresiunile la care a fost supusă de gardienii penitenciarului din Harkov, unde ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru ”abuz de putere” , fiind acuzată că în perioada în care a fost premier a încheiat cu Rusia un contract în domeniul gazelor care a defavorizat Ucraina.
În acest moment, Ucraina este pe punctul de a deveni un stat totalitar, a afirmat Evghenia Timoşenko, subliniind că actualul regim de la Kiev al preşedintelui Viktor Ianukovici manifestă ”cinism şi cruzime” faţă de mama sa. Ea a mai spus că şi-a vizitat mama acum două zile în penitenciarul din Harkov şi că aceasta se simte foarte rău, pe lângă durerile de coloană este foarte slăbită din cauza grevei foamei.
Fiica Iuliei Timoşenko şi-a exprimat speranţa că autorităţile ucrainene vor permite în cele din urmă ca fostul premier să fie tratat într-o clinică din Germania.
Soţul Iuliei Timoşenko îi adresează un apel emoţionant în care îi cere să pună capăt grevei foamei pentru că moartea ei ar fi în avantajul actualului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, rivalul ei politic.
”Soţia mea e în greva foamei de zece zile. O viaţă ce a răspândit întotdeauna numai bucurie şi speranţă poate să se întrerupă în orice moment”, spune el într-un apel postat pe site-ul oficial al soţiei sale.
Apelul celor doi nu face decât să amplifice scandalul în care este implicată Ucraina, după ce mai mulți