Tortura speranţei e, poate, cea mai perversă. Îţi dă, cu o mână, iluzia salvării şi-ţi ia cu două salvarea şi sufletul.
O experienţă recentă, care mi-a folosit talentul de clarvăzător şi m-a împins (nemernica!) să prezic, în februarie, componenţa Guvernului Ungureanu, m-a lămurit că vizionarii, ghicitorii ori astrologii nu fac nici cât o ceapă degerată. Deşi, de a doua zi, a curs cu explicaţii, faptele sună aşa: nimeni nu a ghicit nimic. Totul a fost logic, dar numai după bătălie. De aceea, deşi clinchenesc telefoanele, zboară veştile contradictorii şi se-ntretaie ştirile, aştept aproape resemnat numirea noului guvern. Nu ştiu dacă va fi bun sau prost, cumpătat sau lacom. Aştept, pur şi simplu, ca orice cetăţean, să văd cu ochii mei. Şi o lungă experienţă îmi spune că mâine nu va fi neapărat mai bine. Tot ce pot să sper e că nu va fi mai rău. De câte ori m-am lăsat purtat de entuziasm (vorba vine, că nu-i), am plătit scump. Guvernarea CDR, preşedinţia Băsescu m-au vindecat.
Dar asta nu-i împiedică pe politicieni să-şi facă jocurile, să contraatace, să cerşească. Sunt mut de admiraţie invidioasă în faţa lipsei de moralitate. De-aş fi filosof, aş fi mut în faţa paralogicii cu care întorc, ca pe-o mănuşă, toate frazele de ieri (şi cum se leapădă de Satana!). Iar de-aş fi june politician, aş lua notiţe. Am rămas cu gura căscată în faţa măiestrei tălpi aplicate de preşedinte premierului desemnat. Dânsul a afirmat ritos că există bani pentru reîntregirea salariilor. Cinci miliarde sună fabulos într-o ţară săracă. Şi, în acelaşi timp, cuvintele astea nevinovate vor sta ca o gheară în gâtul noii guvernări. Chiar dacă banii nu există, populaţia exasperată îşi va aminti de ei când Ministerul de Finanţe se va bâlbâi. „Ce-aţi făcut, ticăloşilor, aţi băgat mâna în banii noştri?" Pe toate canalele, PDL afirmă că lasă în vistierie bani să-ţi pui şi-n cap. Nu contea
