Un grup de oameni de ştiinţă britanici susţin că au descoperit un remediu pentru a opri extinderea cancerului de pancreas.
Cercetarea, publicată în jurnalul „Nature”, arată că există o genă ar putea fi implicată în stoparea evoluţiei acestui tip de cancer, informează BBC.
Pentru a ajunge la această concluzie, savanţii, de la Cancer Research UK, au efectuat, iniţial, studii pe cobai, în urma cărora au observat că gena denumită USP9x, care în mod normal are rolul de a împiedica celulele să se dividă în mod necontrolat, este inactivată în unele celule canceroase pancreatice. Deşi această genă nu a suferit mutaţii, unele proteine şi alte substanţe chimice se ataşează de ea şi o dezactivează. Ulterior, studiile au demonstrat că acest fenomen legat de UPS9x se produce şi la oameni.
„Testele de laborator au demonstrat că problema nu era la nivelul codului genetic, ci al ‘insignelor chimice’ de la suprafaţa ADN-ului, care au rolul de a activa şi dezactiva gena. Medicamentele create pentru a îndepărta aceste ‚insigne’ dau deja rezultate în cazul cancerului de plămâni", a declarat profesorul David Tuveson, coordonatorul cercetării.
În urma rezultatelor obţinute, savanţii sunt optimişti că vor lansa un tratament eficient împotriva acestei boli.
Potrivit statisticilor, citate de BBC, mai puţin de o persoană din cinci diagnosticată cu această boală mai trăieşte la un an după ce a fost depistată afecţiunea. Aceleaşi date mai arată că în jur de 7. 800 de persoane sunt diganosticate cu cancer de pancreas numai în Marea Britanie.
Un grup de oameni de ştiinţă britanici susţin că au descoperit un remediu pentru a opri extinderea cancerului de pancreas.
Cercetarea, publicată în jurnalul „Nature”, arată că există o genă ar putea fi implicată în stoparea evoluţiei acestui tip de cancer, informează BBC.
Pentru a ajunge la această conclu