Ministerul pe care Elena Udrea l-a condus până în urmă cu trei luni a fost preluat de Eduard Hellvig, acesta fiind desemnat de premierul Victor Ponta ministru al Turismului. Astfel, la conducerea MDRT a venit un fost consilier, fost deputat în Parlamentul României (2004-2008) şi fost europarlamentar (2006-2007). În prezent, el este secretarul general al Partidului Naţional Liberal, numit de preşedintele Crin Antonescu.
Eduard Hellvig este mâna dreaptă a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, el fiind şeful staff-ului electoral în campania lui, în alegerile prezidenţiale din 2009.
El s-a născut în Zalău, judeţul Sălaj, în octombrie 1974, acum fiind căsătorit şi având o fiică. În 1997, el a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică, din cadrul Universităţii "Babeş Bolyai" Cluj-Napoca, iar în 2009 a obţinut diploma de doctor în relaţii Internaţionale din cadrul SNSPA Bucureşti.
În ce priveşte activitatea profesională, în 1996-1996, Hellvig a fost coordonator de programe la Fundaţia Soros, filiala Cluj, iar între 2001 şi 2003 a fost director general la Institutul de Studii Sociale, Bucureşti.
Referitor la cariera politică, noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a lucrat o bună perioadă în calitate de consilier. În perioada 1998-1999, Hellvig a fost sfetnicul vicepreşedintelui PNL de atunci, Horia Rusu, iar în perioada 1999-2000, el l-a ajutat pe fostul ministru de Interne, Constantin Dudu Ionescu. În 2000, a fost consilier în campania electorală a prezidenţiabilului Mugur Isărescu.
Ministerul pe care Elena Udrea l-a condus până în urmă cu trei luni a fost preluat de Eduard Hellvig, acesta fiind desemnat de premierul Victor Ponta ministru al Turismului. Astfel, la conducerea MDRT a venit un fost consilier, fost deputat în Parlamentul României (2004-2008) şi fost europarlamentar (2006-2007). În prez