Nu cred ca Mihai Razvan Ungureanu este marele perdant al evenimentelor derulate de vineri incoace. E drept, a fost demis si, teoretic, a ramas si fara guvern, si fara SIE. In plus, nicio punere pe liber nu este, din nou teoretic, vreun motiv de bucurie.
In contextul politic actual insa, putine din cele valabile teoretic sunt valabile si practic. Si tocmai de aceea, lui Mihai Razvan Ungureanu nu i s-a intamplat chiar o nenorocire. Dimpotriva!
In fata domniei sale se ridicau cateva obstacole si greu de depasit, si incarcate de costuri politice. Sa zicem ca in chestiunea retrocedarilor obtinea amanarea termenului fixat de CEDO pentru 12 iulie. Dar asta insemna doar o tergiversare a unei decizii politice grele. Deja solutia avansata de domnia sa a provocat o mare dezamagire nu numai in randul fostilor proprietari nedreptatiti, ci si in al celor care socotesc ca proprietatea este o chestiune sacra intr-un stat de drept.
Avea in fata stacheta impusa de coalitie si presedinte a reintregirii salariilor si pe aceea autoimpusa de micsorare a CAS, cu resurse destul de improbabile. Avea in fata acoperirea gaurii la bugetul sanatatii dupa decizia CCR in privinta retinerii CAS din pensiile sub 740 de lei.
Avea in fata privatizarile cerute de FMI si a caror prima tentativa s-a lasat cu atat de mari tensiuni. Avea in fata organizarea unor alegeri incrancenate, din care nu putea iesi fara acuzatii de frauda. Avea de elaborat bugetul pe anul viitor, in noile conditii ale pactului fiscal, in conditiile impuse de FMI si intr-o probabila noua recesiune.
Si toate aceastea din fruntea unei coalitii flamande si disperate sa suga ultimele picaturi din buget. O coalitie care i-a conditionat explicit sustinerea de largimea deschiderii pungii.
Intregul context ar fi fost pentru un tehnocrat o imensa provocare, un test de co