Religia ratingului a încurajat prezența în studiourile de televiziune a personajelor din politică înarmate când cu ghioaga verbală, când cu tunul, în detrimentul oamenilor decenți care, în număr subțiat, mai persistă în halucinanta politică românească.

Înviorată de ultimele declarații politice la vârf care promit vărsare de sânge pe bu­ne, presa a reacționat prompt și, cu ex­cepții previzibile, aproape unitar. Pe de­pu­tatul Adrian Solomon l-au taxat imediat ziarele mari și numeroase televiziuni pen­tru o afirmație crudă, care nu poate fi scuzată ca gafă, nu poate fi expediată ca teribilism sau, cu un zâm­bet ironic, doar ca inep­ție sau incultură: „Eu îi transmit public [pre­mi­e­rului Ungureanu]... că va avea nu soarta lui Tă­ri­ceanu, ci soarta lui Aldo Moro. Și asta nu-i o amenințare, e o asigurare, dom­nule prim-ministru“. După deputatul adept al Brigăzilor Roșii, asasini ai pre­mierului italian în anii ’70, a urmat șeful său pe linie de partid, Victor Ponta, să scoa­tă pușca pentru a-i extermina pe duș­manii politici, soluție cu totul nes­a­tis­fă­cătoare în opinia sa, fiindcă nu spală pă­catele față de pensionari: „Ce răspundere? Ce să spun? Nici dacă-i împuşti nu e suficient!“.

Aruncatul vorbelor fără măsură și ires­ponsabil face parte din profilul unui nu­măr mare de politicieni de la noi, nărav nu doar nesancționat, ci, dimpotrivă, luat de bun și urmat de alții după logica „dacă la ăi mari e voie, de ce nu și la noi“. Religia ratingului a încurajat prezența în studiourile de televiziune a personajelor din politică înarmate când cu ghioaga verbală, când cu tunul, în detrimentul oamenilor decenți care, în număr subțiat, mai persistă în halucinanta politică ro­mânească. Bufonadele agresive vadimiste sau ale confratelui Becali au obișnuit deo­potrivă publicul și realizatorii TV cu aban­donarea oricărui standard de conduită. De data aceasta, re