Până marţi, 1 mai, la ora 11:00, la Biroul Electoral Municipal Sibiu au fost înregistrate şase candidaturi. Cei care doresc să se înscrie în cursa electorală o mai pot face până la ora 24:00.
Locotenentul protestatar Alexandru Gheorge s-a înscris în cursa pentru Primăria Municipiului Sibiu. Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Municipal Sibiu, alexandru Gheorghe şi-a depus candidatura luni, 30 aprilie, şi va reprezenta în competiţia electorală Partidul Naţional Democrat Creştin.
Cariera militară a lui Alexandru Gheorghe (28 de ani) s-a încheiat în februarie, după ce Consiliul de Judecată format din cinci colegi ai săi de la Unitatea Militară din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, a decis excluderea din Armată.
Faptele pentru care locotenentul Gheorghe Alexandru a fost găsit vinovat de către Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană au fost: participarea la mitingul din Piaţa Universităţii, Bucureşti, purtarea uniformei militare pe timpul participării la proteste, neînştiinţarea comandantului despre deplasarea şi în alte localităţi pe timpul părăsirii garnizoanei şi acordarea de interviuri şi declaraţii reprezentanţilor mass-mediei civile, fără a păstra echidistanţa politică a armatei şi fără aprobarea comandantului unităţii.
Până marţi, 1 mai, la ora 11:00, la BEM Sibiu au mai fost înregistrate alte 5 candidaturi, respectiv actualul primar al municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis, din partea FDGR, care intră în cursă pentru cel de-al patrulea mandat, Liviu Nicolae Modran de la Partidul Poporului, Ilie Creţu din partea PNŢCD, Dragoş Mihai Marinca Floarea din partea USL şi Dorin Flucuş de la Partidul România Mare.
Liste complete de candidaţi pentru Consiliul Local al Municipiului Sibiu au depus până marţi la ora 11:00 FDGR, PRM, USL şi UNPR, formaţiune care nu are însă candidat pentru p