Zilele trecute s-au împlinit 18 ani de la crearea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Amintim că anterior Partidul Comunist al Moldovei fusese interzis în urma unei hotărâri a Prezidiului Parlamentului, din 23 august 1991, sub acuzaţia de implicare în puciul de la Moscova.
Trei ani mai târziu, la 27 aprilie 1994, un partid care avea în denumirea sa un derivat al cuvântului „comunist" a fost legalizat, nu fără contribuţia lui Petru Lucinschi, fost prim-secretar la CC al PCM în perioada 16 noiembrie 1989 - 4 februarie 1991, pe atunci preşedinte al Legislativului.
Cum a fost posibil ca abia după câţiva ani să fie repus în legalitate un partid cu denumirea „comunist"? Mai întâi, hotărârea din 23 august 1991 nu făcea referire la alt partid decât PCM, ce ar conţine termenul „comunist" şi orice derivat al acestuia, ceea ce a fost o scăpare regretabilă, pe care a încercat să o repare Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, în recomandările sale.
În al doilea rând, anumite persoane erau cointeresate sau n-au înţeles bătaia lungă a unei asemenea reabilitări făţişe a ideologiei comuniste.
Aniversarea din acest an este o ocazie de a ne apleca asupra cauzelor care au contribuit la succesele acestui partid în viaţa politică de la noi. S-au invocat mai multe explicaţii, de la nostalgia moldovenilor pentru comunism la gradul redus de identitate naţională şi abilitatea lui Voronin şi Tkaciuk de a face propagandă şi de a proiecta imaginea unui partid bine închegat. Toate acestea sunt adevărate şi mai pot fi adăugate multe altele.
Aş reţine atenţia aici asupra a două aspecte ce mi se par importante. E vorba despre mitul precum că PCRM ar fi un monolit indestructibil. Acesta a fost multă vreme imaginea proiectată a partidului, care a adus dividende electorale deosebite.
În realitate, ştim c
