Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, astăzi, la Bistriţa, că partidul lui nu are nici un interes să nu treacă guvernul pe care îl va forma premierul desemnat Victor Ponta şi s-a arătat convins că acesta va obţine votul de învestitură al Parlamentului, conform Agerpres.
"Da, sigur că da (trece guvernul Ponta - n.r.). Nu este nici un interes, noi, PDL, nu avem nici un interes să nu treacă guvernul Ponta, dimpotrivă, dorim să treacă şi să guverneze România", a spus Oltean.
Întrebat dacă PDL va vota pentru sau împotriva noului guvern, Ioan Oltean a spus că decizia va fi luată în funcţie de programul de guvernare şi de miniştrii propuşi de Victor Ponta.
"O să vedem care este programul de guvernare, nu mă pot exprima apriori, o să vedem care este garnitura de miniştri care vor încerca să guverneze şi, în funcţie de aceste două elemente, PDL va decide dacă va vota sau nu acest guvern. Sigur, noi am trecut în opoziţie, în fond suntem un partid de opoziţie. Partidul de opoziţie trebuie să-şi croiască propriul drum, însă o analiză serioasă a acestor două elemente nu este lipsită de sens şi, sigur, vom decide în funcţie de aceasta care va fi poziţia noastră fermă la şedinţa de învestire a guvernului Ponta", a declarat liderul PDL, adăugând că parlamentarii PDL vor fi prezenţi "cu certitudine" în sală la votul de învestitură.
Secretarul general al PDL spune că, în demiterea guvernului Ungureanu este şi "un bine" şi aşteaptă să vadă dacă USL va realiza ceea ce a promis că va face şi ceea ce a imputat fostei guvernări că nu a făcut.
"N-aş putea spune că PDL a dorit să cadă propriul guvern, dar în tot răul e şi un bine. Vom vedea dacă USL are forţa de a realiza ceea ce de trei ani ne impută nouă că nu am făcut. (...) Noi cerem USL să facă tot ceea ce a promis că va face şi tot ceea ce ne-a imputat nouă că nu am făcut pe parcursul guvernă