Preşedintele PDL Emil Boc se află în SUA, unde va primi titlul de doctor onorific în drept din partea Michigan State University - unde a urmat şi un stagiu de pregătire în 1998 - şi va conferenţia pe tema reacţiei României în cazul crizei financiare din Europa.
"Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc, se află în Statele Unite ale Americii până vineri, 4 mai, unde va primi titlul de doctor onorific în drept din partea Michigan State University. Michigan State University este una dintre cele 100 de universităţi de cercetare de top din lume, după cum precizează preşedintele Universităţii, Lou Anna K. Simon", precizează PDL într-un comunicat remis, marţi, Agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit aceluiaşi comunicat, Emil Boc va susţine, la aceeaşi Universitate, şi conferinţa cu titlul "The European Financial Crisis: Romania’s Response".
Boc şi-a anunţat, sâmbătă, candidatura pentru Primăria Cluj-Napoca.

Boc şi-a anunţat, sâmbătă, candidatura pentru