Cursul de schimb leu-euro a crescut de peste trei ori de la lansarea pe piaţă a monedei unice în ianuarie 1999, leul fiind moneda est-europeană care s-a depreciat cel mai mult în acest interval.
Spre comparaţie, zlotul polonez este acum cu numai 2,5% mai depreciat în faţa euro decât la începutul anului 1999, în timp ce forintul maghiar a pierdut 14% din valoare. La polul opus se află, coroana cehă, care afişează în prezent o cotaţie de 24,9 coroane/euro, cu 29% mai puţin decât la lansarea monedei unice.
Totuşi monedele din afara spaţiului UE au pierdut vizibil spaţiu în favoarea euro, lira turcească depreciindu-se de peste şase ori din ianuarie 1999 şi până acum. Rubla rusească a pierdut mai puţin: circa 54% din valoare.